Er-Ruh – Abd El Wahed Yahia (Rene Guenon)

0

martie 25, 2014 by pontifex

Er-Rûh [1]

Abd El Wahed Yahia (René Guénon)

 

alifbaDupă datele tradiţionale ale “ştiinţei literelor”, Allah a creat lumea nu prin alif care e prima dintre litere, ci prin ba care e a doua. Într-adevăr, deşi unitatea este în mod necesar principiul prim al manifestării, dualitatea pe care aceasta o presupune nemijlocit este cea între ai cărei termeni va fi produsă, ca între cei doi poli complementari ai acestei manifestări, simbolic reprezentaţi prin cele două extremităţi ale literei ba, toată multiplicitatea indefinită a existenţelor contingente. Aşadar ba este propriu zis la originea creaţiei, care se realizează prin şi în ea, sau altfel spus litera ba e totodată “mijlocul” şi “locul” acestei realizări, conform celor două sensuri pe care le are această literă când e luată ca prepoziţia bi[2].

Ba în acest rol primordial îl reprezintă pe Er-Rûh, “Spiritul” sau “Duhul” care trebuie înţeles ca Spiritul total al Existenţei universale şi care se identifică în esenţă cu “Lumina” (En-Nûr); este produs în mod direct de “porunca divină” (min amri’Llah) şi, din momentul în care e produs, el e într-un fel instrumentul prin care această “poruncă” va săvârşi toate lucrurile, care vor fi astfel “orânduite” prin şi faţă de el[3]; înaintea sa nu există aşadar decât el-amr, afirmaţia Fiinţei pure şi prima formulare a Voinţei supreme, tot aşa cum înaintea dualităţii nu există decât unitatea, sau înaintea lui ba nu există decât alif. Or alif este litera “polară” (qutbâniyah)[4], reproducând chiar şi prin forma sa “axa” conform căreia se îndeplineşte ordinul divin (şi ordinea divină); iar punctul superior al literei alif, care e “secretul secretelor” (sirr el-asrâr), se reflectă în punctul de la litera ba, întrucât acest punct e centrul “circumferinţei prime” (ed-dâïrah el-awwaliyah) care delimitează şi încercuieşte domeniul Existenţei universale, circumferinţă care de altfel, văzută în simultaneitate în toate direcţiile posibile, este în realitate o sferă, forma primordială şi totală din care vor lua naştere prin diferenţiere toate formele particulare.

Dacă se consideră forma verticală a lui alif şi cea orizontală a literei ba, se vede că raportul dintre ele este cel dintre un principiu activ şi unul pasiv; iar faptul este conform cu ştiinţa numerelor în ce priveşte unitatea şi dualitatea, nu numai în învăţătura pitagoreică, cea mai bine cunoscută în această privinţă, ci şi în cea unanimă a tuturor tradiţiilor. Acest caracter de pasivitate este efectiv inerent dublului rol de “instrument” şi de “mediu” universal de care am vorbit puţin mai devreme; aşa se face că Er-Rûh e în arabă un substantiv feminin; trebuie să se aibă în vedere însă că, după legea analogiei, ceea ce e pasiv şi negativ faţă de Adevărul divin (El-Haqq) devine activ şi pozitiv faţă de creaţie (el-Khalq)[5].

Este esenţial să se ia în considerare aici aceste două aspecte sau feţe opuse, pentru că realitatea de care e vorba este tocmai “hotarul”, dacă se poate spune aşa, dintre El-Haqq şi el-Khalq sau “limita” prin care creaţia e separată de Principiul său şi în acelaşi timp unită cu el, în funcţie de perspectiva din care e privită; e aşadar puntea sau poarta strâmtă – barzakh prin excelenţă[6]; şi tot astfel cum Allah este “Primul şi Ultimul” (El-Awwal wa El-Akhir) în sens absolut, Er-Rûh e “primul şi ultimul” relativ la creaţie.

Aceasta nu înseamnă, bineînţeles, că termenul Er-Rûh nu este luat uneori în accepţiuni mai restrânse, aşa cum se întâmplă şi cu termenul de “spirit” sau cu echivalenţii lui mai mult sau mai puţin exacţi în alte limbi; aşa s-a putut să se creadă, în unele texte coranice de pildă, că era vorba fie de o denumire pentru Seyidnâ Jibraîl (Gabriel) fie de un alt înger căruia i-ar fi dată în mod special denumirea de Er-Rûh. Toate acestea pot fi desigur adevărate de la caz la caz sau în funcţie de aplicaţia făcută, căci tot ceea ce este participaţiune sau specificare a Spiritului universal, sau joacă rolul acestuia sub un anume raport şi în diverse grade, este de asemenea rûh într-un sens relativ, inclusiv spiritul ce rezidă în fiinţa umană sau în orice altă fiinţă particulară. Cu toate acestea, există un punct căruia mulţi comentatori exoterici par a nu-i acorda suficientă atenţie: când Er-Rûh este desemnat în mod expres şi distinct alături de îngeri (el-malaïkah)[7], cum să fie posibil să se admită că n-ar fi vorba de fapt decât de unul dintre ei?

Interpretarea esoterică este că în acel caz e vorba de Seyidnâ Mîtatrûn (Metatron din Kabbala ebraică), ceea ce permite de altfel să se explice echivocul care se produce în această privinţă, de vreme ce Metatron este de asemenea reprezentat ca un înger, cu toate că fiind dincolo de domeniul existenţelor “separate”, în realitate e vorba de altceva şi de mai mult decât un înger; de altfel, aceasta corespunde la rândul său cu dublul aspect de barzakh[8] (hotar – poartă strâmtă) de care vorbeam mai sus.

O altă perspectivă care concordă întru totul cu această interpretare e următoarea: în reprezentarea “Tronului” (El-Arsh), Er-Rûh e aşezat în centru, iar acest loc este efectiv cel al lui Metatron; “Tronul” este locul “Prezenţei divine”, adică al Shekinei care în tradiţia ebraică e “paredra” sau aspectul complementar al lui Metatron. De altfel, se poate spune chiar că într-un fel, Er-Rûh se identifică cu Tronul însuşi, înconjurând şi îmbrăţişând toate lumile (de unde epitetul care îi e dat de El-Muhît), care coincide prin aceasta cu “circumferinţa primă” de care vorbeam mai sus[9].

Se regăsesc aici din nou cele două feţe ale “trecerii” numite barzakh: văzută dinspre El-Haqq, este Er-Rahmân care se odihneşte pe “Tron”;[10] dinspre el-Khalq însă, această realitate nu apare decât oarecum refractată prin Er-Rûh, ceea ce se leagă direct de sensul acestui hadîth: “Cel care mă vede, acela vede Adevărul” (man raanî faqad raa el-Haqq). E vorba aici într-adevăr de misterul manifestării “profetice”[11]; şi se ştie că în tradiţia ebraică, Metatron este agentul teofaniilor şi însuşi principiul profeţiei[12], ceea ce în limbaj islamic revine la a spune că nu e altul decât Er-Rûh el-muhammediyah, în care toţi profeţii şi toţii trimişii dumnezeieşti sunt una, şi care îşi are expresia ultimă în “lumea de jos” în cel care este “pecetea” lor (Khâtam el-anbiâï wa’l-mursalîn), adică îi reuneşte într-o sinteză finală care e reflexul unităţii lor principiale în “lumea de sus” (unde e awwal Khalqi’Llah, ceea ce e ultimul în ordinea manifestării fiind prin analogie primul în cea principială), şi care este astfel “domnul celor dintâi şi al celor din urmă” (seyid el-awwalîna wa’l-akhirîn). Prin aceasta şi numai prin aceasta pot fi într-adevăr înţelese în sensul lor profund toate numele şi titlurile Profetului, care în definitiv sunt cele ale “Omului universal” (El-Insân el-Kamil), totalizând la sfârşit în el toate nivelurile de Existenţă, aşa cum le conţine pe toate în el de la origine: alayhi salatu Rabbil-Arshi dawman, “fie de-a pururi asupra lui rugăciunea Domnului Tronului”!

[1] «Études Traditionnelles», VIII-IX, 1938, pp. 287-291.
[2] Din același motiv,  sau litera echivalentă este și litera inițială a Cărților sacre: Torah începe cu Bereshîth, Coranul cu Bismi’Llâh și, cu toate că în prezent textul Evangheliei nu este redat într-o limbă sacră, se poate observa cel puțin că primul cuvânt din Evanghelia Sf. Ioan ar fi în ebraică tot Bereshîth. (“Întru început a fost Cuvântul [...]“, “In principio erat Verbum, et Verbum erat apud Deum [...]“);
[3] Din rădăcina amr derivă în ebraică verbul yâmer, folosit în Cartea Facerii pentru a exprima acțiunea creatoare reprezentată ca “rostire” a lui Dumnezeu.
[4] Așa cum am arătat deja în altă parte, alif = qutb = 111 (Un hiéroglyphe du Pôle, în Voile d’Isis, mai 1937 [trad. rom.  "Un hieroglif al Polului" Simboluri fundamentale ale știnței sacre, București, Humanitas 1997]). Să adăugăm că numele Âlâ, «Prea-Înalt», are și el același număr.
[5] Acest dublu aspect corespunde într-un anume sens, în Kabbala ebraică, cu cel al Shekinei, care e feminină, și cu cel al lui Metatron, masculin, așa cum se va înțelege mai bine din cele ce urmează.
[6] A se vedea T. Burckhardt, Despre «barzakh», în «Études Traditionnelles», decembrie 1937.
[7] De pildă în Surata El-Qadr (XCVII, 4): Tanazzalu ‘l-malâikatu wa’r-rûhu fîhâ…
[8] În unele formule esoterice, numele de er-Rûh e asociat cu cei 4 îngeri față de care în ordinea cerească el este ceea ce e Profetul față de primii patru Kholafâ în cea terestră. Este tocmai funcțiunea lui Mîtatrûn, care de altfel se identifică astfel clar cu er-Rûh el-muhammediyyah.
[9] Despre acest subiect al «Tronului» și al lui Metatron, din punctul de vedere al Kabbalei și al angelologiei ebraice, cf. Basilide, Notes sur le monde céleste, în «Études Traditionnelles», iulie 1934, pp. 274-75 și Les anges, în «Études Traditionnelles», februarie 1935, pp. 88-90.
[10] După acest verset din Surata Tâhâ (XX, 5): Er-Rahmânu alâ’l-arsh estawâ.
[11] Se poate remarca aici întâlnirea dintre concepția Profetului și cea de Avatâra, care procedă în sens invers una față de cealaltă: a doua pleacă de la Principiu care se manifestă, pe când prima pleacă de la “suportul” acestei manifestări («Tronul» este și el«suportul» Divinității).
[12] Cf. Regele Lumii, Gallimard, Paris, 1927, pp. 30-33 [trad. rom. Roxana Cristian și Florin Mihăescu, Rosmarin, București, 1994, pp. 29-31].

****

Textul prezentat mai sus în limba română a fost tradus după articolul în limba franceză apărut în Etudes traditionnelles. VII-IX. 1938, pp. 287-291 şi reprodus în Aperçus sur l’ésoterisme islamique et le Taoïsme. Paris: Gallimard. 1973, cap. V, pp. 37-43.

Textul a fost tradus în limba română de către Stela Gheție-Tinney și a fost publicat în nr.1 /2005 al revistei SCRIERI ȘI STUDII TRADIŢIONALE.

****


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>