“Asimtirea unei curgeri omogene…”

0

ianuarie 1, 2016 by Teodoru Ghiondea

“Asimţirea unei curgeri omogene <<ca o şuviţă de ulei turnată dintr-un recipient în alt recipient>>.”  - Vasile Lovinescu, “Însemnări iniţiatice” – 1 ianuarie 1965

“Deparazitarea clipei de orice accidente, de orice activitate stgructurantă a mentalului şi a imaginaţiei” - Vasile Lovinescu, “Însemnări iniţiatice” – 2 ianuarie 1965

“Asimţirea” este o intuiţie intelectuală – egală cu produsul ei – care mântuieşte, eliberează cunoaşterea de servitutea dură, limitativă şi obnubilantă prin exces, a “arhitectonicii biologice”. “Uleiul” despre care este vorba trebuie să ne conducă la “uleiul supreesenţial”, aspect “substanţial” (suport ontic) al influenţei spirituale. “Curgerea omogenă” este ca şi mişcarea (sau “non-mişcarea”) eleată; prin urmare, această “curgere – non-curgere” este esenţa autentică a Imutabilităţii Absolute a Principiului, care “SINGUR ESTE; ŞI UN ALTUL DECÂT EL NU POATE FI!”
Prin această mişcare integrez şi eu, individual, evenimentul trecerii, morţii mele, în procesul universal al NON-mişcării universale. Asimţirea aceasta este de fapt o ASPIRAŢIE (sau A-SPIRAŢIE= o înaintare non-formală pe “calea cea dreaptă care aspiră, în ascensiune perfectă” = aṣ-Ṣirāṭ al-mustaqīm الصراط المستقيم ), o SPIRA care se neagă pe sine, redându-mi legitima imobilitate principială ………….. apoi Maestrul îndeamnă: “Deparazitarea clipei de accidente, de orice activitate structurantă a mentalului şi imaginaţiei” – ceea ce, pus în relaţie cu primul citat ar însemna: asumă-ţi Eternitatea în forma, în non-măsura CLIPEI – cea lipsită de dimensiune şi care generează, “împătimindu-se”, DURATA (sau căderea ei în “istorie”, în Manifestarea universală, ca una dintre condiţiile determinante limitative). Noi trăim ETERNUL PREZENT: adică între un trecut care nu mai există (în cazul în care a existat vreodată) şi un viitor încă inexistent (şi care chiar ni se refuză); viaţa noastră pare să semene cu acea “curgere imobilă” a Clipei Prezentului, sau a Eternităţii; paradoxul face ca noi să fim într-o stare de profundă ilegitimitate îndrăznind să ne raportăm la ceea ce ne este “incomensurabil” inaccesibil: INFINITUL. Şi în acest caz reiese aceeaşi conluzie: NEANTUL nu există, dar amintirea lui da!
A bon entendeur salut!


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>