“BUDDHA SHUNYAMURTI, manifestarea Vidului.”

0

ianuarie 9, 2016 by Teodoru Ghiondea

“BUDDHA SHUNYAMURTI, manifestarea Vidului.
De aceea două feluri de frumuseţe în el: aceea a Vidului personificat în vederea Manifestării, a producerii Cosmosului din Haos, şi atunci frumuseţea lui BUDDHA are un caracter “logic”şi “generos”, de desăvârşită Armonie şi Euritmie; dar mai este o frumuseţe, “teribilă”, aceea adevărată a lui Buddha Shunyamurti, care devorează lumile, prin prea mare plenitudine,prin lipsa de comună măsură. Şi frumuseţea aceasta e superioară primei frumuseţi în aceeaşi măsură, dacă se mai poate întrebuinţa cuvântul, în care Non-Manifestatul este superior Manifestatului.
Acum, în ce măsură această frumuseţe supremă e exprimabilă în lumea noastră? În ce măsură aceasta o suportă? Evident, în plinătatea ei ar distruge lumea noastră şi chiar toate lumile. O suportăm până în clipa , până la linia aceea nedefinisabilă care marchează trecerea de la viaţă la moarte, istmul acela care e “mortis e vitae locus”, şi o altă frumuseţe mai mare nu poate să suporte Universul.” - Vasile Lovinescu, “Însemnări iniţiatice”, 10 ianuarie, 1965.
…. Este oare şi “frumuseţea” lui SHIVA manifestată prin Parvati/Durga/Kali (Shakti a zeului)? Atunci înseamnă că aspectul “operativ” feminin este cu adevărat un BARZAKH cu caracter universal.
Femeia este un “topos” al trecerii, un istm al intersecţiilor “transparente” ale lumilor posibile….
“Chipul Vidului” ca Buddha, ca “Iluminare devenită status” aminteşte de IPSEITATEA lui Dumnezeu sub aspectul “inteligibil” al Realităţii muhammadiene-Lumina muhammadiană (nur muhammadiyya); “prin prea mare plenitudine” credem că trebuie înţeles în sensul INDETERMINĂRII ESENŢIALE pe care o prezintă, o are Realitatea muhammadiană – deşi ar trebui explicat că “atributul” MUHAMMADIAN se referă la “prea slăvirea, prea-mărirea” ce se instituie doar din punctul de vedere al accesibilităţii conceperii sale de către natura umană, nu ca atribut în sine.
Prima frumuseţe este tulburătoare şi se dovedeşte a fi frumuseţea lui Dumnezeu ca “fiind frumos şi iubind frumuseţea”; a doua frumuseţe este absolută, întrucât ne dă, între altele şi într-un anume fel, măsura şi modul în care trebuie să înţelegem “înnoirea de fiecare clipă / în fiecare clipă a creaţiei (“خلق جديد khalq jadîd”).
Universul nu poate suporta mai mult decât alternanţa “moarte-viaţă”, din mai multe motive, din care două sunt, după părerea noastră importante:

1.această alternanţă îi constituie esenţa, “fiinţa” determinarea “posibilităţii” de a fi “univers”;

2.universul este prin “numele său” – UNI_VERSUS = o faţă, una din cele două faţete – legat de conţinerea şi separarea, unirea şi disticţiunea celor două stări fundamentale: prezenţă(viaţă) şi absenţă(moarte),precum foarte bine, din punct de vedere principial, strict al “evidenţei” posibilităţilor respective, este şi a acestor stări fundamentale înţelese şi concepute ca fiind prezenţă(moarte) şi absenţă (viaţă) – nu este un paradox, este o dovadă a complementarităţii recesive a celor doi “termeni”.
A bon entendeur salut!


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>