“Frumusetea expansiunii si frumusetea indistinctiunii.”

0

ianuarie 4, 2016 by Teodoru Ghiondea

“Frumuseţea expansiunii şi frumuseţea indistincţiunii. Prima este o generozitate, dar ultima este mai transcendentă şi cred că mai absolută”

“Frumosul desăvârşit nu este din lumea noastră; nu poate fi exprimat pentru că e Inexprimabil. Trebuie să fie numai presimţit.” ….. “E gradul suprem de frumuseţe posibil pe pământ, dar Eternul Feminin nu e atins, cu numai atrage.” - Vasile Lovinescu, “Însemnări iniţiatice”, 5 ianuarie 1965

Cele două tipuri de Frumuseţe – una ca generozitate, cealaltă transcendentă – le “cultivă” şi Calistrat Hogaş: prima este “magisteriul” călătoriei, al pelerinajului, al străbaterii unui itinerar în care “reperele” au caracter aproape vădit iniţiatic – este “mersul pe Cale” la care se referă în unele pasaje scrise sau în timpul unor întâlniri Vasile Lovinescu (vezi, de exemplu, episodul “domnul Arsene”); cea de a doua este cu mult mai tulburătoare, căci se referă la episodul Floricica – “tulburătoare” întâlnire cu două aspecte fundamentale din punct de vedere spiritual: pe de o parte SHEKINAH, pe de altă parte ETERNUL FEMININ: “Ea … mai presus decât Ileana Cosânzeana, din cosiţă floarea-i cântă, sau decât Trestiana…….”, “….icoana desăvârşită a dumnezeieştii frumuseţi.”,
Ca “haină a Adevărului” frumuseţea este cea care “atrage”, care determină legătura inefabilă dintre Cunoscător şi Cunoscut prin Cunoaştere; finalitatea Cunoaşterii este LIBERTATEA – ELIBERAREA: “Veţi cunoaşte Adevărul şi Adevărul vă va face liberi!” – “formulă” evanghelică de cea mai pură calitate metafizică:este theosis, este “îndumnezeirea”, este, la rigoare, MOKSHA; nimic nou, dacă ai trecut prin textele vedantei şi mai ales prin comentariile lui Shankaracharya sau ai abordat finalitatea Cunoaşterii din perspectiva akbariană sau eckhartiană.
La fel de tulburătoare este şi realizarea înţelegerii acestei Eliberări prin prisma Frumuseţii Eternului Feminin, care, până la urmă ni se reaminteşte prin prezenţa feminină; “noaptea duhului” şi “duhul nopţii” ………. căci “nu dorm niciodată pentru că totdeauna visez”, cum spune Hogaş!


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>